Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Din culisele pregătirii unui proiect pentru tinerii instituționalizați – interviu cu Aron Cârneală

Pe Aron l-am cunoscut în noiembrie 2011 când, în cadrul proiectului Rolul dialogului social în dezvoltarea incluziunii sociale active, derulam primele întâlniri cu grupurile omogene de cetăţeni în vederea colectării criteriilor de bunăstare specifice comunităţii noastre.  Aron a fost unul dintre cei 10 tineri instituţionalizaţi cu care ne-am întâlnit pentru a discuta despre bunăstare. L-am remarcat datorită răspunsurilor concrete, care îl indicau  drept o persoană care înţelege ce i se întâmplă, ştie ce îl nemulţumeşte, dar mai ales este hotarâtă să facă ceva pentru mai bine. Sincer şi direct, şi-a exprimat scepticismul privind posibilitatea de a se întâmpla ceva concret în urma întâlnirii noastre. De mult prea multe ori fuseseră, de-a lungul timpului, întrebaţi, testaţi, evaluaţi fără să se mai întâmple nimic ulterior.

Ne-am reîntâlnit anul acesta, la începutul lunii martie, pe o platformă online de socializare. Postasem, pe contul Grupului Local de Acţiune din cadrul proiectului, http://www.facebook.com/sibiu.decoresponsabilitate , anunţul de lansare a finanţării YouthBank a celor mai bune iniţiative propuse şi implementate de liceenii din Sibiu. M-a abordat ca urmare a interesului de a înscrie în competiție un proiect, împreună cu alţi colegi: un eveniment de sensibilizare privind viitorul copiilor şi tinerilor instituţionalizaţi, un eveniment care să promoveze talentele acestor tineri şi, în acelaşi timp, să realizeze o punte de comunicare între ei şi acele categorii de actori din Sibiu care ar putea influenţa şi genera schimbarea în ceea ce priveşte integrarea tinerilor instituţionalizaţi în comunitate și  pe piaţa muncii (specialişti în domeniul social, psihologi, jurnalişti, angajatori etc.).

Ne-am întâlnit, am stat de vorbă şi astfel am putut descoperi un tânăr cu iniţiativă, dornic să înveţe, care deja şi-a pus în practică o parte dintre ideile de schimbare.

Ce înseamnă, Aron, Un viitor, O şansă?

Un viitor, O şansă înseamnă să redăm un viitor, o şansă tinerilor din sistemul de protecţie, celor care, părăsind sistemul după o anunită vârstă, între 18 și 26 de ani, sunt nevoiţi să îşi caute un loc de muncă, o chirie, să fie independenţi. Un viitor înseamnă un viitor al lor prin care ar trebui să se descătuşeze de sistem, să nu mai aibă teama că sunt singuri şi că nu pot reuşi în afara sistemului. O şansă subliniază faptul că, la fel ca orice alţi tineri, şi ei merită o şansă – poate la un loc de muncă, o gazdă, o chirie sau orice în sensul de a avea un acoperiş deasupra capului şi să nu se sperie de întrebarea „Ce fac când părăsesc sistemul?”. Să ieşim pe poarta sistemului cu capul sus, că am făcut o şcoală, poate unii vor reuşi să treacă şi de liceu, să treacă mai departe la o universitate, şi celor care se vor opri să nu le fie teamă şi să iasă cu capul sus.

Cum anume ţi-a venit ideea acestui proiect?

În urma participării mele la Gala Premiilor „Drepturile Copilului”. Punctez şi în acest context faptul că mereu le reamintesc copiilor, tinerilor, să îşi cunoască drepturile, să pună întrebări directorilor, asistenţilor sociali, psihologilor. Să nu se teamă să pună întrebări întrucât sunt drepturile lor. Avem şi obligaţii. Obligaţia noastră e să mergem la şcoală şi să respectăm regulamentul de ordine interioară – să avem grijă de cameră, să nu vorbim urât cu educatorii. Dar avem şi drepturi. Şi unii nu ştiu acest lucru. Şi trăiesc în sistem şi ies din sistem fără să îşi cunoască drepturile. Dintre cei 65.000 de copii adoptabili sau orfani care suntem, cam puţini ştim ce drepturi avem. Deci ideea, numele de Un viitor, O şansă mi-a venit în contextul participării mele la Gala Premiilor „Drepturile Copilului”. Şi văd o înşiruire de mai multe proiecte, nu doar unul, toate urmărind integrarea în societate a tinerilor care urmează să părăsească sistemul.

Să înţelegem că acest proiect pe care l-aţi depus în competiţia Youth Bank este doar una dintre iniţiativele pe care intenţionezi să le pui în practică sub deviza „Un viitor, O şansă”?

Exact. Am în vedere mai multe tipuri de proiecte, toate însă fiind premiere pentru ceea ce înseamnă tinerii din centrele de plasament. Am început în septembrie, anul trecut, cu spectacolul „Spune NU drogurilor” -  o piesă de teatru scrisă şi pusă în scenă împreună cu 30 de copii din 3 centre de plasament (Gulliver, Tavi Bucur, Orlat), după care am iniţiat realizarea unor interviuri emoţionante cu patru fete ce au ieşit din sistem.  Şi voi continua cu alte proiecte. Toate sub deviza Un viitor, O şansă.

De fapt ai început mai demult, în 2011. Ştiu de spectacolul „Suflet de copil” pe care l-ai organizat în 1 Iunie 2011 – momente artistice susţinute de copii din mai multe centre de plasament în centrele Gulliver şi Tavi Bucur şi la Azilul pentru persoane vârstnice de pe Str. G. Coşbuc. Apoi, Concertul de colinde – două ediţii, în 2011 şi 2012. În aprilie, anul trecut, ai reunit cca 120 de copii (2-22 ani) din centrele de plasament Gulliver, Tavi Bucur şi Orlat pentru a întâmpina împreună Sărbătorile de Paşte, prin momente artistice, concurs de desen pentru cei mici şi vopsirea împreună a ouălor. Şi nu în ultimul rând, „Sunteţi ca noi” care, în noiembrie 2013, se va afla deja la cea de-a treia ediţie – un spectacol de momente artistice puse în scenă cu copii şi tineri din centrele de plasament.

Ce aduce nou proiectul depus de voi la Youth Bank? Pentru că şi celelalte evenimente au constat, sub o formă sau alta, în momente artistice care au promovat talentele copiilor şi tinerilor instituţionalizaţi.

 Pe de o parte, partea de dialog cu specialiştii ce reprezintă diverşi actori din comunitate. Pe de altă parte, obiectivul ambiţios de a valorifica evenimentul ca moment de strângere de fonduri – prin sponsorizări poate, din partea companiilor, dar şi prin donaţii făcute de cei ce vor participa la evenimentul nostru. Până acum nu am avut succes pe parte de sponsorizări. E foarte greu.

Ce crezi că face diferenţa între tinerii care reuşesc, cei care îşi asumă responsabilităţile, termină o şcoală, practic reuşesc să îşi facă un viitor după ce ies din sistem şi ceilalţi care nu reuşesc acest lucru?

Educaţia. Dacă noi, tinerii din centrele de plasament, am fi formaţi şi pregătiţi de mici copii pentru a înţelege ce înseamnă o societate şi ce înseamnă să aparţii ei (cu tot ce înseamnă – omenie, respect, să nu dai în cap altuia etc.), am avea alte şanse. Dar să fim învăţati toate astea de mici, la 14 ani e deja tarziu să ne mai captezi, să ne ţii.

Tu ai avut parte de ea?

Da. Am avut marea şansă de a mi se explica multe lucruri, în special cât am fost în Fundaţia UCOS.

Aron, s-a întâmplat să simţi afecţiune reală din partea celor din jur, în sistem?

Nu, în sistem nu simt nicio iubire. Vă spun sincer că nu mă simt în largul meu. Mă simt străin. Mă simt străin şi în societatea asta. Nu eşti legat de nimeni. N-ai ajutor,  n-ai prieteni. Nu ai nimic în sistem. Ai un pat. Eu practic nu îmi consider şefii de care sunt condus şefii mei. Nu sunt ei şefii mei. Nimeni nu e şeful meu. Şeful meu e patul şi dulapul. Şi masa pe care o am. Dar în rest nimeni. Pentru că nu simt acolo. Nu poţi să simţi nicio legătură. Păi într-o zi ţi-e prieten, poimâine… banii. Simt singurătatea. Când pun capul jos, cu o singură persoană vorbesc care ştiu că e Dumnezeu. Şi întreb de ce am fost dat, de ce nu pot să am o familie, de ce când mă duc la şcoală mai bagă unul o jignire sau mă mai uit eu pe la alţii şi îmi spun ce haine faine au. E porunca a şasea sau a şaptea care spune nu-ţi dori ce are aproapele. Dar noi cam suntem invidioşi. Pentru că noi nu avem ce au ei. Şi ei au ce n-avem noi.

Născut în 26 decembrie 1991, abandonat de părinţi la vârsta de 4 luni, a trecut prin leagăn, Fundaţia UCOS, 4 familii în sistemul de asistenţă maternală. La vârsta de 16 ani, dorind să trăiască şi experienţa de a fi alături de familia biologică, se întoarce în Jina, alături de părinţi şi cei 11 fraţi. După 2 luni de calvar, este nevoit să revină în sistem, intrând într-un centru de plasament din Sibiu. Oricât de greu i-a fost în unele momente, nu a renunţat niciodată la şcoală, acesta fiind un ţel constant în viaţa lui. Poartă un deosebit respect doamnei Tudorache, preşedinta Fundaţiei UCOS, care i-a fost aproape de când l-a preluat la Fundaţie, domnului profesor Filip, care i-a fost diriginte în Jina, precum şi domnului Liviu Săuchea, actualul director al Centrelor de Plasament din Sibiu şi Cisnădie. Sunt persoanele la ale căror sfaturi şi suport face deseori referire. Elev în clasa a XIII-a la Grupul Şcolar de Construcţii şi Arhitectură „Carol I”, îşi doreşte să ia bacalaureatul pentru a putea merge mai departe la facultate, fiind interesat de o specializare în Psihologie, Asistenţă Socială sau poate Jurnalism

 

Interviu realizat de Aura Hazotă

Asociația CRIES