Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Edgeryders și Wikispiral, două comunități online open source pentru sprijinirea procesului de teritorii de coresponsabilitate

Edgeryders și  Wikispiral sunt două proiecte de platforme online ale Consiliului Europei și Comisiei Europene, dezvoltate să ofere sprijin în demersul de mobilizarea a cetățenilor și a resurselor disponibile la nivel local în lupta împotriva excluziunii și precarității sociale în Europa. Aceste două inițative au fost elaborate în ideea de a fi complementare și de a oferi un suport comunităților care implementează metodologia SPIRAL sau care  susțin demersuri de implicare a tinerilor în identificarea de soluții inovatoare pentru a face tranziția la o viață activă și autonomă.

Edgeryders- comunitate online http://edgeryders.ppa.coe.int/

Este un proiect comun al Consiliului Europei(COE) și Comisiei Europene, dezvoltat de Divizia de  Cercetare a Coeziunii Sociale din cadrul Consiliului Europei, care a fost lansat în octombrie 2011 și a cărui comunitate online numără la ora actuală peste 1200 de membri.

Platforma Edgeryders este o agora online care își propune să faciliteze comunicarea și interacțiunea constructivă între tineri din toată Europa, între tineri și instituțiile democratice. Aceasta a fost proiectată pentru a permite schimbul necenzurat de idei, viziuni referitoare la felul în care am putea schița un viitor comun, în care coresponsabilitatea socială să fie fundația construcției demersului.

Edgeryders a fost proiectat să devină unul dintre cele mai importante think tank-uri online în care, tinerii și nu numai, chiar dacă fizic nu se întâlnesc, să-și poată împărtăși experiențele de viață, să-și poată prezenta inițiativele, proiectele, soluțiile la care au apelat pentru a face față provocărilor, pe care contextul social economic din Europa, grevat de criză, le propune. Cum să muncim împreună? Cum să trăim laolaltă? Cum să învățăm unii de la ceilalați? Cum să devenim autonomi? Sunt tot atâtea întrebări care își așteaptă răspunsul.

Edgeryders este o comunitate online formată pe principiul open source  ai cărei membri, prin misiunea lor, doresc să ofere alternative la modul actual de viață.. Alternativele lor presupun dezvățare și reînvățare. Alternativele lor presupun inovație și asumare. Alternativele lor presupun curaj și o atitudine open-minded. Alternativele lor nu propun doar soluții pentru o viață autonomă, destinate exclusiv tinerilor, ci propun o repoziționare a noastră a tuturor pentru o altă perspectivă. Poate mai bună.

Wikispiral.org-platformă online http://wikispiral.org/

Wikispiral este o platformă online a Consiliului Europei a cărei scop este acela de a promova  metodologia SPIRAL de construire a indicatorilor de bunăstare și a progresului societal.

Obiectivele acestei platforme sunt:

- să facă vizibile, conform strategiei pentru coeziune socială a CoE, acele inițitative din care contribuie la dezvoltarea coeziunii sociale, definită drept „capacitatea societăţii de a asigura bunăstare pentru toţi membrii săi”;

- să faciliteze schimbul de experiență și bune practici între comunitățile care au aplicat metodologia SPIRAL;

- să ofere cadrul elaborării  unui ghid metodologic care să sprijine dezvoltarea și utilizarea indicatorilor progresului societal și al bunăstării împreună cu cetățenii;

- să ofere instrumentele de lucru pentru facilitarea implementării metodologiei SPIRAL;

La un nivel mai larg această platformă online este menită să sprijine dezvoltarea, prin raportarea la criteriile exprimate de cetățeni în procesele de consultare, a unei viziuni de ansamblu referitoare la ideea de bunăstare pentru toți. În același timp o altă funcțiune a ei este aceea de a facilita un dialog orientat spre partajarea responsabilităților în demersul de asigurare a bunăstării pentru toți cetățeni.

Principalele tipuri de informații care pot fi găsite pe wikispiral.org se referă la:

- o bază de date cu inițiativele existente, subliniată fiind specificitatea fiecăreia dintre ele dar și modalitatea prin care aceste inițiative pot fi complementare;

- o secțiune destinată metodei propuse de Consiliul Europei pentru dezvoltarea și utilizarea, printr-o serie de exemple, a indicatorilor progresului societal și a indicatorilor de bunăstare împreună cu cetățenii;

- o secțiune care oferă acces la un ghid și la instrumentele utilizate în implementarea demersului la nivel local;

- un forum destinat: schimbului de experiență sau pentru crearea unei rețele la nivel european; discuțiilor despre coresponsabilitatea socială partajată; discuțiilor despre crearea de locuri de muncă bazate pe sprijinul comunității sau prin metode inovative; o bază de date cu toate criteriile exprimate de cetățeni în procesul de consultare în comunitățile în care a fost aplicată metodologia SPIRAL.

Materiale realizate de Marian Tătaru

Asociația CRIES