Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Să răspundem împreună! – Implicarea cetățenilor împotriva precarității și excluziunii sociale

În intervalul 03-04 decembrie 2012, a avut loc, la Cluj-Napoca, reuniunea publică „Să răspundem împreună!– Implicarea cetățenilor împotriva excluziunii”. Întâlnirea a fost organizată de Consiliul Europei (CoE) în colaborare cu Asociația CRIES și a implicat cetățeni,  reprezentanti ai ONG-urilor, actorilor insitutitionali și ai municipalității clujene interesați de demersul teritorii de co-responsabilitate..

In cele două zile dedicate reuniunii publice, reprezentanții Diviziei de Coeziune Socială din cadrul CoE au prezentat:

- programul comun al Comisiei Europene și a Consiliului Europei, Responding together-citizens engangement against exclusion, în care vor fi implicate 30 de orașe din Europa,  și care este destinat mobilizării la nivel local a cetățenilor și a resurselor disponibile în lupta împotriva excluderii și insecurității sociale;

- comunitatea online Edgeryders, http://edgeryders.ppa.coe.int/ – un think tank colaborativ, conceput pentru a oferi, tinerilor din toată Europa, soluții inovatoare pentru a face tranziția la o viață socială activă și autonomă;

- platforma Wikispiral, http://wikispiral.org/- platformă online, pe principiul open source, prin intermediul cărei este oferit suport metodologic și cadrul necesar schimbului de experiență pentru toți aceia care doresc să dezvolte demersul SPIRAL de construire a indicatorilor de bună stare și a progresului societal.

Un alt punct important, pe agenda acestui eveniment, a fost acela care a vizat extinderea Grupului Local de Acțiune Cluj-Napoca prin invitarea de noi membrii, concomitent cu organizarea unor sesiuni open space, destinate identificării de soluții inovatoare și resurse alternative la nivel local, pentru susținerea unor inițiative pilot care să răspundă criteriilor de bunăstare exprimate de cetățeni în procesul de consultare.

Cu acest prilej s-a folosit un instrument de lucru pentru colectarea informaților referitoare la resursele disponibile într-o comunitate în vederea punerii în comun a acestora. Astfel, s-a discutat despre 3 tipuri principale de resurse: Banca de Timp, Banca de Cunoștințe și Banca de Resurse materiale.