Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Toleranță și Intoleranță – o fotopoveste spusă de tineri din Timișoara

Primul proiect-pilot al Grupului Local de Acțiune din Timișoara  desfășurat sub egida

Împreuna pentru un Teritoriu de Coresponsabilitate!

Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în parteneriat cu Liceul de Arte Plastice din Timișoara  a lansat  în data de 14 februarie 2013 primul proiect-pilot al Grupului Local de Acțiune Timișoara, Toleranță si Intoleranță-o fotopoveste spusa de tineri din Timișoara.

Inițiativa este dezvoltată în cadrul proiectului Rolul dialogului social în dezvoltarea incluziunii sociale active și are ca obiectiv principal promovarea toleranței, respectului și a politeței în comunitatea timișoreana ca dimensiuni ale bunăstarii și a progresului societal.

Toleranță și Intoleranță  o fotopoveste spusă de elevii Liceului de la Arte Plastice propune o serie de metafore vizuale care ilustrează situații de toleranță/intoleranță, respect/dispreț, politețe/impolitețe din comunitatea timișoreană.

În data de 22.02.2013, a avut loc, la sediul Liceului de Arte Plastice,  vernisajul expoziției fotografice Toleranță și Intoleranță-o fotopoveste spusă de tineri din Timișoara, organizat în cadrul festivalului Nauhaus. La acest  eveniment, care s-a bucurat de un public numeros, au fost invitați deopotrivă timișorenii care au fost principalii actori în procesul de consultare cetățenească de construire a indicatorilor de bunăstare conform metodologiei SPIRAL și membrii Grupului Local de Acțiune Timișoara (GLA).

Ideea proiectului a fost propusă de membrii GLA Timișoara ca răspuns la rezultatele procesului de consultare a timișorenilor referitor la viziunea lor despre bunăstarea socială.  Politete, Respect, Toleranță este unul dintre indicatorii de bunăstare care a adunat un număr important de criterii exprimate de cetățeni.  Un aspect important este acela ca majoritatea răspunsurilor exprimate de cetățeni cu privire la acest indicator fac trimitere în primul rând la situații în care impolitețea, lipsa respectului și intoleranța definesc comportamentul unora dintre timișoreni.

Material realizat de Marian Tătaru, coordonator local