Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Conferința “Sărăcia și inegalitățile în societăți ale drepturilor omului: paradoxul democrațiilor”

Conferința Sărăcia și inegalitățile în societăți ale drepturilor omului: paradoxul democrațiilor, organizator Consiliul Europei în parteneriat cu Comisia Europeană, Strasbourg

În perioada 21-22 februarie Consiliul Europei în colaborare cu Comisia Europeană organizează la Strasbourg conferința Sărăcia și inegalitățile în societăți ale drepturilor omului: paradoxul al democraților.

Conferința a prilejuit întâlnirea unui număr de peste 400 de participanți, din 50 de țări, persoane implicate în lupta împortiva sărăciei și în demersuri de promovare a coresponsabilității sociale

În deschiderea Conferinței au vorbit reprezentanți ai Consiliului Europei și ai Comisiei Europene, precum și reprezentanți ai mediului universitar. Dintre ideile principale care au fost transmise, reținem:

- apelul la dezvoltarea coresponsabilității sociale, care ar trebui să se traducă prin forme noi de împărțire și distribuire a resurselor, precum și preocupări de evitare a risipei de resurse;

- apelul la a lua în considerare efecte multiple ale șomajului, nu numai din prisma deficitelor bugetare ci și al securității sociale și a stabilității economice;

- s-a pus în discuție faptul că prin creșterea inegalităților sociale se vor pune în pericol valorile democrației și regimurile politice;

- s-a atras atenția asupra faptului că în prezent există un pericol de regres al drepturilor umane câștigate până în prezent în Europa – care va fi viitorul Europei?

- necesitatea de a gândi politici de evitare a rispei de resurse, inclusiv a resursei umane;

- s-a atras atenția asupra faptului că în prezent avem cel mai mare număr de persoane educate, care nu își găsesc locuri de muncă potrivite (un potențial de creativitate care nu este corespunzător folosit).

Cu această ocazie a fost lansat și cel mai recent Ghid realizat de către Consiliul Europei: Vivre en dignité au XXI e siècle: Pauvrete et inégalité dans les sociétés de droits humains – le paradoxe des démocratie (versiune provizorie).

La sesiunea de prezentare a unor demersuri inovatoare de promovare a coresponsabilității sociale, Mihaela Vețan a fost invitată să prezintă parteneriatele de solidaritate ASAT ca instrument de luptă împotriva sărăciei.

Mai multe informații despre programul conferinței și invitați pot fi consultate la pagina web: http://rights-poverty.eu/conference-fr/.